July 18

Gânduri peregrine – 2009

Ha, ha, ha

În griul orizont
îmi dau tinereţea,
Îmi vând setea de Eu.
Palma scuturând
de vise adormite,
râd.
E pământul meu!

Concret

Uneori,
Aştept invitaţia mută
a iubitei.
Nu găsesc
decât umbra pernei.
Uneori,
umbra pernei
îmi este iubita
ce nu-mi răspunde
la îmbrăţişare.
Alteori,
Aş vrea sa nu o pot iubi.
Sărutul ei,
e marginea visului meu.

Tot ce te-nconjoară-s, eu

Tot ce te-nconjoară-s, eu
Fără clădiri de piatră sau lemn
fără iluzii cioplite,
oameni cu barbă
îmbrăcaţi-n sutane.
N-aud rugăciunile false
nu vad închinări -
tardive la chip.
Cruci de argint si din aur
nu schimbă în tine nimic.
Nu-ţi iartă păcatul
vreun preot
deşi, e poate vestit,
atunci regăsi-veţi lumina,
când tu, te vei fi regăsit.
Despicând o bucată de lemn
Mă vei găsi pe Mine.
Şi piatra dacă o ridici
vei vedea chipul Meu.

Rugă de noapte

Mă preumblu azi tot singur
printre fulgi tuberculoşi,
la o margine de toamna
şi o iarna în exod.
Dezertez de mine-n noapte
Cu-n pahar al toamnei rod,
Te ador, iţi spun in noapte
Sărutu-ţi fiind de acord.

Rătăciri

Te-am văzut rătăcind
pescuind rămăşiţe verbale
şi uimirea inocenţilor trădând.
Te-am văzut
trimiţându-mi ispite
prin polenul de floare
la umbra trestiilor pletoase
palpitând la malul cerului.

Te-am văzut
În zări trecătoare
bătând,
tactul poemelor
cu inima.

Exotic taste

Ea, se ascunse în secunda ocupată
numai de mine.
Eu am încercat sa anunţ zeii
că le lipseşte un înger.
Nu că n-aş fi privit-o,
dar ea
ea, secunda
era prea îngusta ca să ne putem plictisi
doi înăuntru ei.
Zeii au spus ca nu e treaba lor
aşa,
ai rămas tu cu mine.

Dar ce banal

Îmi amintesc, dar ce banal
te sărutam pe sub platan
pe banca ruginită.
Te-aş fi iubit, dar am uitat
cum se iubeşte pe-nserat
din colţul meu prea tulburat
o ţigară am vrut s-aprind.
Dar am uitat că m-am lăsat
şi de iubit, şi de fumat.
Privind la iarba dintre paşi
O bătrânică am zărit!
Zâmbea la noi cu ochii goi.
De ce? Nici ea nu mai ştia,
semănam cu cineva!

Trecut-au anii aceştia greu,
peste buze peste sâni
peste păr si trupul tău,
şi eu cândva bărbat
acum, un biet copac uscat
te-am sărutat cu-n tremurat.
Îmi amintesc şi de platan
de banca aceea ruginită
când nu mai e, şi-am-nvăţat
să te iubesc pe înserat
să-ţi mângâi părul
să-mi zâmbeşti.
Când n-oi mai fi,
Să mă iubeşti, să mă iubeşti!

Nostalgie

Când ai să-mi ieşi în cale
să nu-mi spui o vorbă
te apropii încet tăcut
regăsind ultimul sărut.
Trecutu-ntreg
uitând de noi
tristeţile-adormite
cu zâmbete să le hrănim
şi să adormim
sub pază de îngeri.

Când ochii tăi în depărtări
îngroapă nostalgii,
amurguri şi dor
şi fiori ascunse-n
simfonii de vise.
Şi-n vinul rozaliu din pahar
şi-n vântul adiat al serii
şi-n şoapta-ţi dulce ca un dor.
Mă-ntreb cine eşti!
Mă ameţeşti.
Îmi răspunzi
te iubesc!

Oare exişti?

Te-aş acoperi cu cerul înstelat
când dormi.
Te-aş săruta cu rouă dimineaţă.
Când te trezeşti,
aş uda florile cu lacrimi
şi ţi-aş şopti
cuvinte dulci.
Când voi pleca
voi lua mirosul tău
de la ultima îmbrăţişare,
umbra ta am să o ţin de mână
iar zâmbetul tău
îmi va ţine de foame.
Dar, în raiul tău nu e loc pentru mine.
Eşti o poveste neâncepută.

Umbra ta

O îmbinare de umbre
în calea vieţii
un gând, preadevreme
veştejit a început.
uitare retezată-n
noapte târzie.
Împietrită stai
pe o filă de hârtie
umbra cărţii eşti,
eşti poezia,
ce-mi lipseşti.

Destin

Dacă femeia ar fi copac,
aş arunca cu pietre
să-i alung frunzele infidele.
-cuib de trădare-
Dacă Copacul ar fi femeie,
i-aş scutura fructele coapte
în iluzii tulburi.
I-aş muşca rădăcinile.
Lovesc scoarţa de amintiri
dezvelind esenţa păcatului
frunzelor, amantelor tuturor
rădăcinilor păcătoase.

Dimineţi cu miros de cafea

În dimineţile de iarnă,
vorbesc cu ochii din cafea.
Acolo mi-am lăsat iubita
să nu mai pot uita de ea.
Privesc la aburi cu speranţa
la mângâierea lor visez,
ochii ei mai reci ca gheaţa
îmi plâng la geam, eu mă-ntristez.
În dimineţile de iarnă
am renăscut cu-n vis ilar
speram că încă mă iubeşte,
trădând ca Eva pe Adam.
M-aş săruta zâmbind cu gerul,
şi mă renasc într-o cafea
fierbinte, aburind din tine
iubito, vino mă poţi bea.

Mama

În părul nins de vremi,
cules din iarnă-n iarnă
viscolul iar mi-a lăsat
din ce în ce, mai rar zăpadă.
Ochii-s ca primăvara
deşi drumul este greu
Azi,
când părinte sunt şi eu
îţi dăruiesc zâmbetul meu
ca de la fiu la mamă.

Patetic

Eu sunt un râu patetic
iar tu izvorul rece.
Visul-răbdare, migală
mândria-din esenţa trivială
tristeţea-prăpastie-a iubirii
ideea-fantasma nemuririi.

Iubirea-eşecul tristeţii
bătrâneţea-greşeală a vieţii
reumatismul-un dans de vară
moartea-necesitate finală.

Noi

Privesc la ea indiferent
şi-ncerc să uit din nou oglinda
în care-i tot vedeam privirea
ce de atunci mă obseda.

Am tot iubit cetatea-albastră,
sărutul ei mă răvăşea.
Dar ghinionul nu ştia că patul
pe cioburi să iubească ar putea!

Dar într-o zi când îmi priveam oglinda
am observat că nu mai este Ea.
Şi primitivul Eu din mine,
s-a răsculat în mintea mea.

De-atunci tot calc pe cioburi de obidă,
s-o mai iubesc nicicând nu voi putea.
De întâlnesc cândva altă oglindă,
Nu cred c-aş mai putea privi în ea!

Iertare

Într-o lumânare
arde un rug,
pentru El.
Îngenunchez.
Învăluit de lumină
cu privirea ruginie,
vin spre Tine
cu lacrimi în palme.
Iartă-mă!

Autumnală

Când rădăcina i-a lărgit implantul
până la alb, tăcut am plâns.
Am căutat norocul sacru,
dar cerul meu, mereu e stins.

Când mi-a căzut ideea pe picior
şi mi-a rănit rutina
m-a dereglat ispita şi neantul
gustând amar lumina.

Azi, locuiesc în toamna cu mistere
cu dulci iubiri arzând în criptele mizere.
Îmbrăţişând cu disperare
trădările de azi, uitate ieri.

Purtăm stigmatul amândoi
la marginea viselor.
Aruncă-ţi privirea
în misterioasa umbră
şi vezi timpul.
Este pierdut?

Visul

Păşesc pe visul târziu
în ploaia unei nopţi ursite
gândul rătăcit îmi aduce
paşii în singurătate.
Sub lumina rece a lunii
aştept chemarea.
Înconjurat de umbrele
ce-mi cântă colinde
nu am frică,
fiindcă acoperământ-i cerul
iar trupul tău,
miroase a castane.

Etern

O îmbinare de umbre
în calea vieţii
rebele cuvinte
în roua dimineţii
străfulgerare, întuneric
surâs din registrul eteric…
iubire!

Un gând veştejit prea devreme
fiinţa,
un început retezat printre gene
voinţa,
o viaţa trăită cu moartea
şi visul,jertfa
din cartea-i,
Destinul.

Feeria învăluie-n cuget
tăcerea,
obsesii lascive în suflet
averea,
uitată în noaptea târzie
prietenia,
gând aşternut pe hârtie,
poezia.

Al patrulea colţ

Ploaia-i trista ca mine
triada plictisită.
Formează trepiedul de umbre
într-o vastă triangulaţie.
Salutând centauri cu tricepşi,
îngenuncheaţi pentru rugăciune.
Am ajuns să dăm din mână
aşteptarea.
Poate, vom primi al patrulea colţ!

Valuri

De ieri sunt frate cu ruşinea
mândru duc mâna la frunte
într-un salut copilăresc.
Străbat iar lumina
şi transform infinitul
într-o clipă de ieri.
Motivul?
Călcasem pe promisiunea
de a merge la braţ
cu minciuna arvunită
pentru ziua de ieri.

Norocul

E vreme de ploaie
sufletul mi-e şchiop
melcul din casă
îmi ghiceşte în palmă
norocul.
E vreme de ploaie
şi iubita-i cenuşă
de dorul meu.
S-a spart în paharul
cu apă de râu,
aducându-mi norocul.
E vreme de ploaie
şi-mi mângâi copacul
când genetic răsună
în norii de ceară.
Îmi cântă de-aseară,
norocul.

Ninge

Ninge
copacii şoptesc printre dinţi
ca şi cum supărarea ar fi
zăpada de pe picioarele lor
desculţe.
Frigul pătrunde până-n seve
la visul frunzelor verzi,
ale primăverii mâine.

E, femeia

Rudimentară şi mândră
inestetică şi pasională
urâtă, dar machiată
iubită şi uitată.

Primitivă şi teatrală
inocentă,
icomensurabilă,
idolatrizată,
uitată.

Maturizată,
dar gospodină
frumoasă,
şi uitată.

Sinceră şi teatrală
indecentă
urâtă, căsătorită
dar iubită.

Premoniţie

Vidul,
un vis indecis
se zbate în ochiul meu stâng.
Clipesc şi întind mâna
căutând rădăcina.
Privesc cum se zbate
şi-l închid în palmă.
prizonier,
în propria-mi lumină
păzesc vidul.

Râul

Eu sunt un râu.
Tu, izvorul meu rece.
Purtăm în suflet umbra.
Aruncăm o privire
în timp.
E anotimpul din noi.

Cenuşă

Merg spre toamna
uitată-n surâsul
flămând.
Pletele iubitei
rătăcesc în frunzele
căzute pe alei.
Paşii noşti
călători prin viaţă
fac din frunze
cenuşa zăpezilor.

Figuraţie

În suflet
port pietre uzate,
în ochi
bucurii de mormânt,
în mâini
ţin acum băutura,
însă iubesc numai ura.
Umbra,
mă strigă din faţă.
Norocul, îmi este
numai din zar.
Sărut -
numai bezna din casă.
Iubita s-a spart în pahar.
Ochii-mi sunt
consolaţi de nisip.
Mai sper la dimineţi
cu miros de Eden!
Zâmbesc,
otrăvit cu blestem.

Eclipsa

Azi, îmi tremură mâinile.
Poate nu-i ziua mea bună!
De vină să fie lupii
sau eclipsa de lună?
Poate, am obosit de lumină
sau perechea de mâini e divină.
Se mângâie-n eclipsele mele
ca între două mâini paralele…
E-ntuneric, numai şoapte
nu-i noaptea mea bună!
Urlă un câine,
doarme pădurea
la ochiul eclipsei de lună.

Ultimul mac

Ieri,
pe câmpul plin de flori
m-am întristat.
Prin ochii tăi m-ai sărutat
şi vise-mi lăcrimau
doar flori de mac.
Azi,
în câmpul plin de maci
adiai ca o mireasa.
Cu ochii care te-am privit,
Te-am scuturat.

Vise

Vise! Vise!
Zise o voce groasă.
Vând şi cumpăr vise,
Desculţe şi încălţate
ofilite, depănate
vând vise temporare
de seară sau de zi.
Cumpăr fără iertare
doar visele inimii
pentru nopţi
cu clar de lună,
eu, tu şi visele
să fim iară împreună.

Exilat

Cu lacrimi în ochi
spre dimineaţă,
frunza din copac
roua dar şi ceaţa.
Cerului sihastru
nu-i trădez privirea
nici stelelor în noapte,
nefericirea.
Cu lacrimi în ochi
doresc să fiu exilat
de tăcerile vechi
de tăcerile noi.

Taina

Am gustat
din razele soarelui
dimineaţa.
Am citit o rugăciune
şi am visat,
să mângâi curcubeul.
În taină,
dorinţa s-a stins.
Am dorit
să strâng infinitul
venit de la Dumnezeu
prin a-I dărui o floare.
Îngerii îmi cântau,
le voi sta la picioare.

Cuvânt de încheiere

L-am cunoscut pe Florin Guşul,datorită invitaţiilor care mi s-au făcut de-alungul anilor de către Primăria Orasului Siret, cu expoziţiile mele de grafica in cadrul Zilelor Culturii Siretene.
Mai întăi ca specialist în domeniul pe care-l practică, apoi ca poet. Este foarte important pentru orice om care scrie poezie, să audă şi părerile altora, despre gândurile sale aşa cum le-a perceput şi le-a aşternut pe hârtie.
Citindu-i o parte din versurile apărute cândva, apoi multe inedite, am remarcat ca poetul este un neliniştit căutând refugiu în mişcarea obscură a tot ceea ce-l înconjoară :Tot ce te-nconjoară-s,eu /fără clădiri de piatră sau lemn /fără iluzii cioplite, / oameni cu barbă / îmbrăcaţi în sutane /. Sincer şi visător adeseori ironizând cu melancolie femeia ” fiinţa iubită “, captează atenţia celui ce-i citeşte versurile. Îmi amintesc, dar ce banal /te sărutam pe sub platan /pe banca ruginita./Te-aş fi iubit dar am uitat /Cum se iubeşte pe-nserat. /O ţigară am vrut s-aprind /Dar am uitat că m-am lăsat/ Şi de iubit şi de fumat.
Am remarcat ca inspiraţia domniei sale işi are rădăcinile şi din copilăria umbrită de lumea materială, printr-o bogaţie de idei, legate unele de altele printr-o clară asociere. O îmbinare de umbre / în calea vieţii/ rebele cuvinte/în roua dimineţii /străfulgerare, întuneric/surâs din registrul eteric/ iubire.
Toate luate la un loc, poetul înţelege lumea cu tot ce este bun si rău, printr-o cunoaştere adevărată a propiei sale realităţi, iar versul său reprezintă o demonstraţie de lirică în unele poezii, sclipitoare. În taină dorinţa s-a stins/ Am dorit/ să strâng infinitul /Venit de la Dumnezeu /prin a-I dărui o floare./Îngerii îmi cântau,/ Le voi sta la picioare.

Constanţa Abalaşei – Donosă