September 22

Pași peste veacuri – Sereth Bukowina

Florin Gușul – Ovidiu Buzec

La început a fost cuvântul

În loc de prefață

Locul  unde te-ai născut, unde amintirile au crescut odată cu tine, este locul cel mai frumos din lume. El este liantul gândurilor și al aducerilor aminte al faptului ca TU (cu majuscule la singular) porți un nume și ești legat de un leagăn-oraș pe care trebuie sa-l iubești,  sa-l cinstești prin fapte, muncă și respect astfel încât oamenii locului vor spune, “este de-al nostru”. Nu este onoare mai mare decât aceea de a face tot ce poți prin a-ți prețui orașul unde te-ai născut .

Prin această lucrare, dorim să arătăm cât de frumos este orașul nostru tinerilor sireteni, străinilor care ne vizitează sau să realizăm pur și simplu un remember pentru cei care au uitat sau nu-l stiu încă.  Am încercat sa așezăm între coperțile acestei cărți, locuri si clădiri care au fost sau care mai sunt încă, urme lăsate pe pământ siretean, încă din perioada Habsburgică și până la sfârșitul perioadei comuniste, respectiv Revoluția Română. Au trecut oameni, armate, molime prin micul nostru târg și fiecare dintre cele enumerate a lăsat acel ceva care se numește amintire. Timp de 2 ani am adunat fotografii, ne-am documentat și am încercat sa redăm farmecul acelor vremuri. Nu este o carte istorică pentru că, adevărul istoric este unic, iar interpretările noastre ar putea fi motivate ca subiectivism partinic,  nu este nici un album fotografic, este doar o expresie vizuală a locului prin care au călcat germani, evrei, unguri, poloni, cehi, ucraineni și evident, români care ne-au definit și ne-au lăsat moștenire locuri, tradiții și istorie.

Am cules imagini de la oamenii locului, iar pentru informații am apelat la “memoria colectivă”. Imaginile din această carte, prezintă transformările urbei noastre pe parcursul a 120 -130 de ani. Fiecare clădire are o istorie a ei, fiecare loc are o poveste. Nu am insistat pe o formă istorică de exprimare deoarece dorim ca cititorul să vizioneze cu ochii sufletului acest “film mut”, bicolor, trist sau vesel, “film” în care au fost “actori” înaintașii noștri.

Autorii

Florin Gușul