Florin Gusul Inca o panarama de blog!

Centura de castitate

May 31

Tabuurile sexuale din Evul Mediu şi Biserica

Se pare ca in Evul Mediu utilizarea centurii de castitate a fost foarte limitata, datorita limitarilor tehnologice ale epocii. Prima centura de castitate cunoscuta dateaza din anul 1400 si a fost utilizata in Florenta. De asemenea a fost descoperit in Austria scheletul unei tinere purtand o centura de castitate, datat in jurul anului 1600.
Desi nu exista statistici clare, se pare ca cele mai multe centuri de castitate vandute in Europa si SUA sunt pentru barbati si nu pentru femei.
La muzeul de Cluny din Paris sunt expuse doua centuri de castitate, una despre care se presupune ca a apartinut Catherinei de Medicis si cealalta Annei de Austria.

 

Fãrã Biserica Creştinã medievalã Sigmund Freud ar fi ratat o mare cantitate de material de lucru. Multe dintre ideile despre sexualitate sunt de raportat la aceastã epocã, la restricţiile şi opţiunile fie confuze, fie exacerbate ale Bisericii.

In ciuda opoziţiei generale faţã de partea fizicã a relaţiilor, Biserica se pare cã era foarte interesatã de subiect. Câteodatã întâlnim descrieri ale actului sexual atât de detaliate încât lasã impresia cã au fost scrise nu fãrã urmã de entuziasm. Se impune întrebarea dacã teologii timpurii, angajându-se în polemici interminabile despre sex, nu erau cumva încercaţi de frustrãrile provocate de un trup pe care îl negau cu încãpãţânare. Biserica interzicea exprimarea deschisã a dorintei sexuale, dar conceptul medieval de iubire curteneascã sugereazã cã admiraţia şi adoraţia puteau fiinţã cumva între dorinţa eroticã şi ataşamentul spiritual. Unii scriitori o defineau drept o adoraţie contradictorie, reunind imoralitatea cu moralitatea, pasiunea cu disciplina, umilinţa cu extazul, umanul cu transcendentul. Iubirea curteneascã are ca motiv recurent cavalerul care se îndrãgosteşte de o domniţã mãritatã, idealul femeii intangibile. Acesta o admirã de la depãrtare şi este capabil de orice sacrificiu în numele iubirii pure. Trubadurii foloseau din plin tema iubirii în cântecele lor, care era un fel de sublimare a sexualitãţii.

 

Pentru oricine lua în serios morala creştinã, sexul strict ca plãcere iese din discuţie. Celibatul este modelul ideal de comportament, iar sexul reprezintã doar o parte a cãsãtoriei. Sexul înainte de sau în afara cãsãtoriei era un joc periculos care nu rareori rezulta în pronuntarea sentinţei capitale. Dar nu doar Biserica era cea care dezaproba copulaţia şi adulterul, ci şi nobilii, care trebuiau sã se asigure cã urmaşii le împart sângele. Un exemplu de iubire curteneascã degeneratã este acela al regelui Filip al IV-lea cel Frumos, care aflând cã cele trei fiice ale sale aveau relaţii cu unii dintre cavalerii sãi, a ordonat ca ei sã fie evisceraţi în public şi ele trimise la mãnãstire. Ceva mai libertinã era viaţa în mediul rural, unde relaţiile fizice ţineau de rutinã. Adesea preoţii îi forţau pe ”pãcãtoşi” sã se cãsãtoreascã şi totul era dat uitãrii.

Biserica avea grijã sã impunã reguli şi în viaţa sexualã. Orice altceva în afara poziţiei misionarului era considerat nenatural şi deci un pãcat. Preoţii nu favorizau alte poziţii pentru cã în opinia lor subminau rolul dominant al bãrbatului în societate. Iar sexul oral sau anal ieşeau din discuţie pe motiv cã nu avea de-a face cu procreaţia, ci cu plãcerea, negatã de puriştii care vedeau în act doar aspectul practic. Pedepsele pentru poziţiile ”deviate” puteau fi foarte severe: trei ani de penintenţã pentru femeia deasupra, sex oral sau sex a tergo. Aceasta era poziţia oficialã a Bisericii, dar unii teologi mai progresişti încep sã se îndoiascã de reglementãri. Albertus Magnus permite de pildã folosirea a cinci poziţii, dar tot insistã pe naturaleţea poziţiei misionarului.

Opinia Bisericii despre homosexualitate este exprimatã foarte clar de catre teologul Petru Damian în Cartea Gomorei. Sodomia era vãzutã ca un act împotriva naturii, la fel ca masturbarea sau sexul anal. Tome de Aquino a extins definiţia sodomiei la toate actele care nu implicau penetrarea vaginalã. Totuşi, Biserica nu începe persecuţia împotriva ”pãcãtoşilor” mai devreme de secolele 12-13. Sodomia se pedepsea cu moartea, adicã ardere pe rug, spânzurare sau suspendare în cuşca de fier în cazul preoţilor. Avem totuşi dovezi în legãturã cu homosexualitatea unor personaje celebre, cum ar fi Richard Inimã-de-Leu, care şi-ar fi cunoscut soţia, pe Berenegaria, în timpul unei relaţii cu fratele sãu, viitorul rege Sancho al VII-lea al Navarrei. În epocã mai circulau zvonuri şi în legãturã cu relaţia dintre el şi Filip al II-lea al Franţei.
Unul dintre accesoriile cele mai populare în Evul Mediu era aşa-numitul ”codpiece” (engleza medie ”cod”=scrot), o bucatã de material ataşat pentru a supradimensiona organele genitale. Materialul era umplut cu bumbac sau rumeguş şi lipit de panataloni. Alt simbol al virilitãţii consta în moda pantofilor numiţi ”poulaine”, acei pantofi lungi, cu vârful îndreptat în sus tocmai pentru a induce ideea penisului erect. Peter Bruegel, pictorul, reprezintã adesea aceste douã motive ale masculinitãţii, un tablou celebru fiind acela al lui Henric al VIII-lea. Biserica numea aceste obiceiuri ”moda satanei”. În ceea ce le priveşte pe femei, se pare cã Evul Mediu nu era strãin nici de dildo…ba mai mult, instrumentul este pomenit în mai multe cãrţi de penitenţã, care impun pedepse de cinci ani în zilele de sãrbãtoare. Cuvântul însã nu este folosit mai devreme de perioada renascentistã, conform Oxford English Dictionary, dar o explicaţie invocatã îi atribuie originea în ”dilldough”, o bucatã alungitã de pâine condimentatã cu mãrar. Unii scriitori fac aluzii la popularitatea instrumentelor importate din Italia.

 

Dincolo de apologia castitãţii, prostituţia prospera, indiferent dacã era sau nu aprobatã de Bisericã. În oraşele mari prostituatele îşi practicau meseria în anonimat şi o considerau onestã şi esenţialã. Pentru o vreme Biserica a fost şi ea de acord cu prostituţia, ca metodã de prevenire a adulterului şi homosexualitãţii, deci era un rãu necesar. Chiar Toma din Aquino, un teolog foarte dogmatic, recunoştea cã dacã aceasta ar fi abolitã, voluptãţi neînfrânate ar pune stãpânire pe societate. Cele mai respectabile prostituate lucrau în bordel (”stew”). Majoritatea satelor dispunea de unul. În unele dintre ele femeile trebuiau sã poarte o marcã de identificare, adicã un articol de îmbrãcãminte cum ar fi un vãl cu o dungã galbenã. Cele care practicau în afara bordelului se expuneau atitudinilor mai aspre ale societãţii. Riscau încarcerarea, torturile sau mutilarea.

 Dacã se întâmpla ca bãrbatul sã fie impotent, Biserica îl aducea în faţa unor investigatori privaţi, care erau de fapt femei bãtrâne care analizau starea generalã de sãnãtate a bãrbatului şi îndeosebi organele genitale. Dacã se constata o deformare a penisului sau vreun alt motiv al imposibitãţii consumãrii cãsãtoriei, se permitea separarea cuplului. Mulţi medici europeni sunt tributari învãţãturii islamice, prima care prescrie medicaţie pentru tratarea disfuncţiilor erectile, combinând tratamentul cu medicamente de cele mai multe ori cu administrare oralã şi dietele.

Legendele spun ca centurile de castitate erau folosite in timpul Cruciadelor, atunci cand cavalerii erau departe de tinerele lor sotii si ca femeile ar fi fost fortate sa poarte centura de castitate zi si noapte. Dar nu exista nici o dovada istorica a acestui fapt: de altfel centura de castitate este cunoscuta abia din secolul 15, la mai mult de 100 de ani de la ultima Cruciada.
Ceea ce este mai putin cunoscut este ca centura de castitate a fost folosita ca mijloc anti-masturbare pentru copii intre anii 1700 si 1930.

     

   

Drujba – Vidanjor de serviciu!

 

Poza zilei

May 16

Avem aer conditionat…

Drujba – Vidanjor de serviciu!

Florin Gusul (8 aprilie, 1970, Siret) este o prezenta activa intre sustinatorii si animatorii actiunilor si productiilor culturale din oraselul cu nume de rau al toposului sucevean. A publicat si publica in mai toate periodicele siretene si judetene, incepand de la Actualitatea sireteana si pana la “contemporanul” Saptamana sireteana si radio Iasi.  Membru al diferitelor cenacluri literare din raza in care isi creste devenirile. Antologat in volumul Frumusetea ingerilor inainte de revolta  (Ed. Musatinii/Bucovina viitoare, Siret, 1999).Publica in 2009 volumul de poezie “Ganduri peregrine” (Editura Agnos Sibiu). In 2012  a aparut volumul de poezie “Capac pentru oala cu chisleac”- grafica Mihai Panzaru PIM, (Editura Agnos Sibiu).
Romeo Petrasciuc editor  “Editura Agnos”  Sibiu. În 2015 a apărut lucrarea “Pași peste veacuri” – Florin Gușul, Ovidiu Buzec. 160 de pagini cu fotografii ale orașului Siret din perioada 1860-1989.

Membru in Reteaua Literara