Florin Gusul Inca o panarama de blog!

Alternative alimentare în epoca Băsescu

March 31

Alternative alimentare în epoca Băsescu

După război, în perioada anilor 1946-1947, asupra ţării noastre s-a abatut foametea. În zonele pe unde au trecut  ruşii bruma de alimente a fost furată de soldaţi, astfel că populaţia a rămas fără nimic. Hrana principală era borhotul şi loboda. Copiii rămaşi fără părinţi umblau cu cerşitul din sat în sat şi se hrăneau cu buruieni de prin şanţuri sau păduri. Alimentele de bază erau: fânul, vitele moarte, tărâţa din care se făcea turte, tescovina şi ciocleje. Din povestirile bătrânilor am aflat că erau oameni care îşi sacrificau o parte din copii spre a-i mânca, vecini sau nepoţi erau ademeniţi, prinşi, omorâţi şi apoi mâncaţi. Vremuri terifiante care au marcat viaţa bunicilor noştri. Dacă facem un tur de orizont istoric vedem ca în zilele noastre istoria pare să se repete. Criza indusă de băncile mondiale şi bătaia de joc a celor ce ne conduc ne trimit încet, dar sigur, spre aceeaşi situaţie din anii de după război, dar adaptată la vremurile noastre. Alimentele sunt din ce în ce mai greu de produs din cauza impuirii fără măsură a populaţiei planetare, obligând marii producători de hrană să apeleze la chimie şi genetică spre a sătura burţile flămânde ale planetei. Alimentele au suferit o transformare radicală, astfel că ne întrebăm dacă nu ar trebui să ne orientăm spre loboda şi tărâța din anii de după război. Din ceea ce vedem în jurul nostru e clar că ne îndreptăm vertiginos spre acea zonă a istoriei pe care am crezut că nu o vom mai vedea repetându-se. Ca să ieşim din starea asta vă propun câteva reţete de primăvara în stilul anilor ’46-’47 care reprezinta un aport important de vitamine necesare unei vieţi cât de cât sănătoase în epoca minciunilor şi a dezinformării pe toate planurile, pe care o trăim.

Mâncărică de lobodă

Ingrediente: 1 kg lobodă verde, 1 l lapte bătut, sare, 1 ceapă, legume, 10 gr făină, 30 ml ulei. hH

Loboda se opăreşte în apă fierbinte, se lasă 15 min. Se scurge apa, se strecoară şi se toacă mărunt. Într-o cratiţă se pune puţină apă clocotită, se adaugă loboda, legumele şi laptele, se lasă să fiarbă 10 min. Separat se căleşte ceapa în ulei tocată mărunt şi se adaugă făina. Se lasă puţin şi se adaugă în compoziţia de lobodă. Se lasă să mai fiarbă puţin şi se sărează după gust. Se serveşte caldă.

Salata de urzici

Se iau urzicile, se spală, se pun pe fundul de lemn şi se trec de câteva ori cu sucitorul. Se amestecă cu ulei, oţet de mere, sare după gust şi usturoi tocat mărunt. Se poate pune şi puţin zahăr. Se serveşte imediat.

Vă doresc poftă bună în epoca Băsescu!

Drujba – Vidanjor de serviciu!

Evolutie ?

March 8

Evolutie ?

 

   

 

  

 

 

 

Drujba – Vidanjor de serviciu!

Florin Gusul (8 aprilie, 1970, Siret) este o prezenta activa intre sustinatorii si animatorii actiunilor si productiilor culturale din oraselul cu nume de rau al toposului sucevean. A publicat si publica in mai toate periodicele siretene si judetene, incepand de la Actualitatea sireteana si pana la “contemporanul” Saptamana sireteana si radio Iasi.  Membru al diferitelor cenacluri literare din raza in care isi creste devenirile. Antologat in volumul Frumusetea ingerilor inainte de revolta  (Ed. Musatinii/Bucovina viitoare, Siret, 1999).Publica in 2009 volumul de poezie “Ganduri peregrine” (Editura Agnos Sibiu). In 2012  a aparut volumul de poezie “Capac pentru oala cu chisleac”- grafica Mihai Panzaru PIM, (Editura Agnos Sibiu).
Romeo Petrasciuc editor  “Editura Agnos”  Sibiu. În 2015 a apărut lucrarea “Pași peste veacuri” – Florin Gușul, Ovidiu Buzec. 160 de pagini cu fotografii ale orașului Siret din perioada 1860-1989.

Membru in Reteaua Literara